R.N.P. Romsilva - Administrația Parcului Național Retezat R.A., în calitate de Beneficiar, a semnat la data de 30.05.2025 Contractul de Finanțare pentru implementarea proiectului: „Implementarea de măsuri de conservare pentru speciile și habitatele din Parcul Național Retezat și siturile Natura 2000 suprapuse”, cod SMIS 333099, contract încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (PDD 2021 - 2027).
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 28.166.930,47 lei, din care 23.941.890,90 lei (85%) reprezintă cofinanțarea nerambursabilă UE din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Scopul proiectului îl reprezintă creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și a patrimoniului natural, prin:
- implementarea de măsuri de conservare pentru speciile și habitatele din Parcul Național Retezat și siturile Natura 2000 suprapuse;
- întărirea capacității administrative și îmbunătățirea infrastructurii de administrare.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Creșterea nivelului de cunoaștere a publicului larg cu privire la capitalul natural din aria proiectului și diseminarea rezultatelor privind măsurile active;
- Implementarea a 9 măsuri de conservare, conform planului de management aprobat, prin 5 activități ce vizează măsuri active, în scopul reducerii/eliminării presiunilor și amenințărilor asupra speciilor și habitatelor de interes comunitar din aria proiectului;
- Creșterea capacității administrative și de management activ a Administrației Parcului Național Retezat și siturile Natura 2000 suprapuse, prin dotări necesare aplicării protocoalelor de monitorizare existente;
- Îmbunătățirea infrastructurii de vizitare, prin dotarea corespunzătoare a Centrului de Vizitare Nucșoara și eficientizarea termică a acestuia.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.