𝐀𝐦 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐬𝐮𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐓𝐚𝐛𝐚̆𝐫𝐚 𝐉𝐮𝐧𝐢𝐨𝐫 𝐑𝐚𝐧𝐠𝐞𝐫 𝟐𝟎𝟐𝟓 – 𝟗𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐑𝐞𝐭𝐞𝐳𝐚𝐭: 𝐉𝐮𝐧𝐢𝐨𝐫 𝐑𝐚𝐧𝐠𝐞𝐫 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞
Felicitări tuturor participanților pentru activitatea, creativitatea și energia pe care le-au adus în această tabără. Sunt tineri cu idei minunate, plini de entuziasm, iar noi sperăm să le punem în practică împreună în Parcul Național Retezat.
Mulțumiri speciale colegilor rangeri Nicu, Sole și Zmeu pentru dedicarea și implicarea din această săptămână, pentru că au împărtășit din experiența lor cu noua generație, precum și pentru activitățile desfășurate de-a lungul anului pentru tinerii din comunitățile limitrofe Parcului Național Retezat. Mulțumim, de asemenea, domnului Director APNR, Alin Alimpesc, și domnului Președinte ARR, Mihai Gligan, pentru sprijinul acordat în organizarea acestei tabere și în derularea proiectului „90 de ani Retezat: Junior Ranger în acțiune”.
Mulțumim partenerilor Rewilding Romania, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Țara Hațegului care au susținut procesul de învățare al tinerilor Junior Ranger prin prezentările inspirate și interactive oferite. Aceste colaborări interinstituționale cu alte arii protejate, cu organizații de conservare și destinații de ecoturism demonstrează cum implicarea în educația pentru natură contribuie la dezvoltarea locală sustenabilă și la consolidarea comunităților.
Activitățile nu se opresc aici. În cadrul taberei am pus bazele Consiliului Tinerilor din Parcul Național Retezat, unul dintre primele astfel de consilii din ariile protejate din România, aliniat principiilor EUROPARC Junior Ranger Programme și Youth Manifesto. Acești tineri implicați lucrează deja la idei și proiecte concrete pentru parc, pregătind activități prin care își vor aduce contribuția la protejarea naturii și la implicarea comunității în viața Parcului Național Retezat.
Vom reveni cu detalii despre activitățile viitoare.
Parcul Național Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.
Această tabără face parte din proiectul „Parcul Național Retezat – 90 de ani: Junior Ranger în acțiune”, derulat de Asociația Rangerilor din România în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL Romania prin programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate.